Iarna cu Decorator (Partea I)

iarna3.jpg

 

...de Tudor Stegarescu

E deja sfârșitul lu’ Noiembrie. A venit frigul…

Pentru meșterul din noi este, teoretic, sezonul de odihnă în care nu prea mai putem să meșterim nimic prin curte. Chiar și înăuntru este mai dificil pentru că majoritatea lacurilor și vopselelor au mirosuri puternice și înțepătoare, iar frigul de afară ne împiedică să aerisim cum trebuie.

Abia așteptăm să vină primăvară să ne putem apuca de renovat, de construit și de îmbunătățit și înfrumusețat suprafețele din jurul nostru.

Ei bine, eu nu vreau să mai aștept și sunt aici să îți spun că nici tu nu trebuie să mai aștepți. Am vorbit cu colegii mei de aici, de la Decorator, și am pus la punct un pachet de soluții și de produse speciale pentru meșterii iernatici. Am căutat și am adus din mai multe colțuri ale lumii, “jucării” pentru meșterul din noi, cu care să ne putem distra pe timpul iernii. Am vrut să acoperim cât mai multe tipuri de suprafețe așa că, fie că este vorba de lemn, perete, metal, beton sau plastic, am găsit cel puțîn câte o soluție ușor de utilizat, fără miros puternic, cu care să îți poți amenaja apartamentul sau casa, fără prea mult “tam-tam”, în așa fel încât să ai parte de ambientul perfect de sărbători.

ambient.jpg

 

În continuare, o să-ți prezint “pachetul de iarnă”, cu mențiunea că, dacă soluția pe care o cauți nu se regăsește mai jos, ne poți contacta oricând și suntem siguri că te vom putea ajuta.

Zic să începem cu lemnul – e frumos, e practic și oferă o căldură aparte ce spune “acasă”. Poate că ai o mobilă de bună calitate, dar care are peste 20 de ani și începe să nu mai arate ca nouă. Poate că parchetul și-a pierdut din luciu. Poate că vrei să mesteresti un cadou din lemn pentru o persoană specială. Poate e cu totul altceva. Orice ar fi, îți propunem Emailul Marcus Kron Mastarlack (semi-lucios și lucios).

edit_master40_09.jpg
master70_09.jpg

Nu te lăsa indus în eroare de numele lui - e email; noi am tot lucrat cu el și este genial – e versatil, poate fi folosit într-o mulțime de situații și, cel mai important pentru perioada iernii, nu are miros puternic. Copiii abia așteaptă Crăciunul ca să primească un set nou de LEGO și să-și antreneze mini-meșterul din ei; hai să ne antrenăm și noi meșterul din noi cu lemn și Marcus Kron Mastarlack!

Fii pe fază pentru postarea următoare, unde vom dezvălui noi “jucării” și pentru restul suprafețelor pe care le putem îmbunătăți pe timpul iernii!

Până atunci, dacă ești nerăbdător, scrie-ne sau sună-ne și îți dăm toate informațiile de care ai nevoie.



Aboneaza-te pentru noutăți